Istoria

Hotelele sunt deseori considerate cartea de vizită a oraşului, dar şi un indiciu al nivelului de dezvoltare economică a acestuia. Începînd cu 1871, de la construcţia căii ferate, Chişinăul s-a transformat dintr-o localitate simplă, într-un oraş activ unde evolua comerţul, ca mai apoi să devină capitală.

Astăzi cînd interesul faţă de acesta creşte, a crescut şi nevoia de a construi hotele noi, de categorie înaltă, după standarde mondiale. Unul din ele este şi „MaximPasha Hotel”.

Hotelul „MaximPasha” este un proiect al companiei Almira, o afacere de familie, care îşi menţine poziţiile stabile pe piaţă deja de 20 de ani şi investeşte în diferite domenii ale economiei naţionale.

„MaximPasha” s-a ales cu această denumire de la numele fondatorului companiei şi a nepotului său. Simbolizează o îmbinare a înţelepciunii şi experienţei acumulate dea lungul anilor cu entusiazmul şi aspiraţiile noii generaţii.

Stema familiei este şi logotipul hotelului. Poate fi observată pe detaliile din interior şi pe accesorii.